Despre noi

Viziune
O Biserică cu impact în Comunitate, o Comunitate ca o familie în Biserică.

Misiune/Scop:

Dorim ca, prin intermediul trăirii și slujirii noastre, orice om să găsească la Golgota un loc

al iubirii, al iertării, și al izbăvirii și să devină astfel un ucenic adevărat al Domnului Isus,

integrat activ în comunitatea familiei lui Dumnezeu.

Valori
      Valorile Bisericii Golgota
      1. Închinarea publică – participativă (versus pasivă), familiară (versus formală), pregătită
      (versus spontană), creativă (versus liturgică), teocentrică (versus egocentrică).
      2. Rugăciunea – are un rol central atât în închinarea publică cât și în cea individuală
      focalizându-ne în mod deosebit pe parteneriate în rugăciune.
      3. Studiu Biblic – inductiv (abordarea), interactiv (metoda de prezentare), integrant
      (participanții), transformator (scop)
      4. Predicarea – Biblică, Aplicativă și Relevantă
      5. Conducere duhovnicească – competentă, dedicată lui Christos, pluralistă și
      multiplicatoare
      6. Ucenicizarea – nu doar ca program ci ca proces, în grupe mici, fără să excludem
      ucenicizarea de la om la om sau mulțimea.
      7. Familia – celula de bază a bisericii. Biserica recunoaște atât importanța cât și nevoile
      familiilor. Proiectele și programele Bisericii au în vedere consolidarea și asistarea familiilor în
      aspecte de consiliere, ucenicia în familie, facilitarea implicării familiilor ca parte integrantă în
      viața bisericii. Având familii sănătoase vom avea o biserică sănătoasă.
      8. Multiplicarea – credinciosului (noi ucenici) și comunității (plantare de noi biserici) prin
      acțiuni misionare și ucenicizare ca mod de viață.
      9. Unitatea în Diversitate – Toți oamenii au valoare în ochii lui Dumnezeu, de aceea au
      valoare și în ochii noștri. În comunitatea noastră este bine venit orice om, indiferent de vârstă,
      rasă sau poziție socială. De aceea vom facilita integrarea și implicarea tuturor în viața bisericii
      creând un climat familial în care se pot dezvolta relații sănătoase. Credem că diviziunea
      diminuează sau distruge potențialul și puterea unei Biserici.
      Suntem o comunitate în care ne prețuim, ne promovăm și ne purtăm de grijă unii altora.
      10. Dărnicia – expresia recunoștinței noastre față de harul și bunătatea lui Dumnezeu.

(conform cu Mărturisirea de credință a Cultului Creștin Baptist din România)

I. Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu

Noi credem și mărturisim că Sfintele Scripturi ale Vechiului și Noului Testament sunt inspirate de Duhul Sfânt. Ele sunt Cuvantul lui Dumnezeu scris, revelația de Sine a lui Dumnezeu.

  • Galateni 1:11 “…Evanghelia…nu este de obârșie omenească…ci descoperirea lui Hristos”.
  • 2Petru 1:21 “nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt”.
  • 2Timotei 3:16 “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…”
  • Ioan 10:35 “…Scriptura nu poate fi desființată…”

Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu scris prin inspirația Duhului Sfânt este singura regulă și normă de credință și purtare în viața aceasta.

  • Efeseni 1:13″…după ce ați auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) ați crezut…”
  • 2Timotei 1:13 “Dreptarul învățăturilor sănătoase…ține-l cu credință”
  • 10:17 “…credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu”
  • 3:17 “Scriptura …este de folos…pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”

Biblia este singura autoritate în materie de religie; ea este suficientă pentru învățătura noastră. Astfel nu este nevoie de sprijinul tradiției.

  • Ioan 17:17 “Cuvântul Tău este adevărul”
  • Ioan 20: 31 “…lucrarile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu și crezând să aveți viața…”

II. Despre Dumnezeu

Noi credem și mărturisim că este un singur Dumnezeu, Creatorul, Susținătorul și Stăpânitorul tuturor lucrurilor.

  • Geneza 1:1 “La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul…”
  • 4:6 “Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor care este mai presus de toți și care este în toți”.
  • Maleahi 2:10 “N-avem toți un singur Tată? Nu ne-a facut un singur Dumnezeu?”
  • Romani 11:36 ” Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile”.
  • Fapte 17:24 “Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului”.

În Biblie descoperim pe Dumnezeu ca Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cu desăvârșire una și nedespărțiți în ființa lor.

  • 13:14 “Harul Domnului nostru Isus Hristos, și dragostea lui Dumnezeu, și împărtășirea Duhului Sfânt…”
  • Matei 28:19 “…în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh…”
  • 1 Ioan 5:7 “Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt și aceștia trei sunt una”.

A) Dumnezeu Tatăl

  • Ioan 6: 27 “căci Tatăl, adică însuși Dumnezeu…”
  • Matei 11:25 “…Tată, Doamne al cerului și al pământului…”
  • 15:6 “…Dumnezeu, Tatăl de la care vin toate lucrurile…”

B) Dumnezeu Fiul, Isus Hristos

  • Matei 16:16 “Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu…”
  • Ioan 1:1 “…și Cuvântul era Dumnezeu”
  • Fapte 8:37 “…Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu” 9: 20 “…Isus este Fiul lui Dumnezeu”
  • 1 Ioan 3: 23 “…să credem în numele Fiului Său Isus Hristos…” 4:15 “Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu…”
  • Ioan 20:31″…că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu…”
  1. C) Dumnezeu Duhul Sfânt
  • Ioan 4:24 “Dumnezeu este Duh…”
  • 2 Cor.3:3 “…Duhul Dumnezeului celui viu…” 3: 17 “Căci Domnul este Duhul; și unde este Duhul Domnului…”
  • Isaia 48:16 “…Domnul Dumnezeu m-a trimis cu Duhul Său…”
  • 1 Cor. 2:12 “Duhul care vine de la Dumnezeu…”
  • Ioan 15:26 “…Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl…” 14: 26 “…Duhul Sfânt pe care-l va trimite Tatăl…”

III. Despre om

Noi credem și mărturisim că omul este creat de Dumnezeu. Trupul omului – partea materială – este făcut din țărână, iar natura spirituală a omului este din Dumnezeu, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

  • 1:27 “Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.”
  • 2:7 “Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul s-a făcut astfel un suflet viu”.

Dumnezeu a făcut pe om fără defect, perfect, cu voința liberă de a alege binele sau răul.

  • 1:31 “Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune”
  • 7:29 “Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană…”
  • 2:17 “Poți să mănânci după plăcere din orice pom…dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci”
  • 30:15 “Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul.”

Prin căderea în păcat omul a căzut sub blestem și a devenit incapabil de a trăi voia lui Dumnezeu. Prin nașterea biologică fiecare moștenește sămânța păcatului, înclinarea spre rău, firea pământească.

  • 5:12 “printr-un singur om a intrat păcatul în lume… toți au păcătuit…” 5:19 “… prin neascultarea unui singur om cei mulți au fost facuți păcătoși…”

Omul fiind ființă liberă e răspunzător înaintea lui Dumnezeu de toate faptele, vorbele și gândurile sale. Toți oamenii trebuie să moară, iar după moarte urmează judecata și răsplătirea veșnică.

  • 14:12 “Fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu”
  • 12:36 “…oamenii vor da socoteala de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.”
  • 5:10 “Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata pentru binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”
  • Evrei 9:27 “oamenilor le este rânduit să moară o singura dată, iar după aceea urmează judecata.”

IV. Despre păcat

Noi credem și mărturisim că omul creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, pentru o viață fericită în El, a fost ademenit de diavol, devenind neascultător de porunca lui Dumnezeu și astfel a intrat în lume păcatul și blestemul. Păcatul este lipsa de conformitate față de legea morală a lui Dumnezeu fie într-o acțiune, dispoziție sau atitudine.

  • 3:16 “femeia a răspuns: “Șarpele m-a amăgit și am mâncat din pom.”
  • 1Ioan5:17 “orice nelegiuire este păcat.”
  • Iacov 4:17 “cine știe să facă binele și nu-l face, săvârșește un păcat.”
  • Ioan 8:34 “cine trăiește în păcat este rob al păcatului.”

Noi credem și mărturisim universalitatea păcatului: toți oamenii sunt păcătoși.

  • 3:23 “…toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.”
  • 7:20 “pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele, fără să păcătuiască.”
  • 5:12 “…și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor din pricină că toți au păcătuit.”
  • 1 Ioan 1:8 “dacă zicem că nu avem păcat ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi.”
  • 1 Împ. 8:46″…căci nu este om care să nu păcătuiască.”

Consecința păcatului: moartea spirituală.

  • 6:23″…plata păcatului este moartea…” 5:12 “prin păcat a intrat moartea…”
  • Iacov 1:15 “…păcatul odată făptuit aduce moartea.”

V. Despre mântuire

Noi credem și mărturisim că mântuirea este absolvirea omului de urmările călcării legilor divine. Ea are de-a face cu natura omului și cu faptele făcute de el. Omul nu se poate mântui pe sine. El nu se poate spăla de păcatele sale, nu se poate dezvinovăți și nici nu se poate ascunde de pedeapsa pentru păcat.

  • Ieremia 2:22 “chiar dacă te-ai spăla cu silitră, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămânea scrisă înaintea Mea, zice Domnul Dumnezeu.”
  • Romani 1:20 “…nu se pot dezvinovății…”

Omul nu-și poate crea merite, prin fapte bune ca să-și acopere trecutul vinovat și să-și dobândească mântuirea.

  • Romani 3:20 “…nimeni prin faptele legii.”
  • Isaia 64:6 “toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită.”
  • Ieremia 13:23 “…ați putea voi să faceți binele, voi, care sunteți deprinși să faceți răul?”

Mântuirea este prin harul lui Dumnezeu. Ea este un har,un dar, care ni se dă gratuit, fără să o merităm. Faptele bune sunt roade ale mântuirii.

  • Tit 2:11 “harul lui Dumnezeu…aduce mântuire…”
  • Efeseni 2: 8, 9 “prin har ați fost mântuiți…nu prin fapte.”
  • Fapte 15:11 “…suntem mântuiți prin harul Domnului Isus.”
  • Tit 3:5 “El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi.”

Mijlocul de mântuire, agentul mântuirii este Domnul Isus, care a fost răstignit în locul nostru. Un alt mijloc de mântuire (cruce, taine, sfinți) nu există.

  • Fapte 4:12 “în nimeni altul nu este mântuire: caci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”
  • 1 Ioan 2:2 “El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre…”
  • Isaia 53:5 “El era străpuns pentru păcatele noastre…”
  • Efeseni 1:7 “În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor…”
  • 2 Cor. 5:18 “Dumnezeu…ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos.”
  • 3:24, 25 “…sunt socotiți neprihăniți… prin harul care este în Isus Hristos … Dumnezeu l-a rânduit să fie o jertfă de ispășire.”

Această mântuire săvârșită pe cruce, care se poate primi în mod gratuit, este pentru toți oamenii, indiferent de rasă, naționalitate sau clasă socială.

  • 1Ioan 2:2 “El este jertfa de răscumpărare pentru păcatele… întregii lumi”
  • Tit 2: 11 “harul aduce mântuirea pentru toți oamenii.”
  • 1Timotei 2:4 “Dumnezeu…voiește ca toți oamenii să fie mântuiți.”

Pentru ca omul păcătos să se poată bucura de această mântuire el trebuie să îndeplinească doua condiții: pocăința și credința. Ele sunt totdeauna nedespărțite.
pocaința înseamnă recunoașterea păcatului, regretul pentru că ai păcătuit, renunțarea la păcat, mărturisirea păcatului în fața Domnului, și întoarcerea la Dumnezeu (restaurarea relației cu Dumnezeu. (Luca 15:11-24)
credința înseamnă primirea de către păcătos a harului divin pe care îl oferă Dumnezeu în Hristos, spre mântuire și viață veșnică.

  • Marcu 1:15 “El zicea: … pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.”
  • Luca 13:5 “Dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.”
  • Fapte 2:38 “Pocăiți-vă , le-a zis Petru, și fiecare din voi să fie botezat.” 17:30 “Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.” 16:31 “crede în Domnul Isus și vei fi mântuit.”

VI. Nașterea din nou

Noi credem și mărturisim că nașterea din nou este regenerarea vieții, înzestrându-ne cu o dispoziție și o atitudine duhovnicească sfântă; ea cuprinde întreg caracterul, intelectul, sentimentul și voința. Astfel, fiecare păcătos, pentru a deveni credincios, trebuie să fie născut din nou.

  • Ioan 3:7 “trebuie să vă nașteți din nou.”

Prin puterea sa proprie omul nu se poate naște din nou, nu se poate schimba.

  • Ieremia 13:23 “poate un etiopian să-și schimbe pielea…? Tot așa, ați putea voi să faceți binele…?”
  • Ioan 15:5 “Despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”

Fără nașterea din nou toate încercările de a face fapte bune pe care să le răsplătească Dumnezeu în ziua judecății, de a trăi voia lui Dumnezeu, sunt falimentare, nu pot da nici un rezultat bun. Prin nașterea firească noi moștenim o fire păcatoasă, care dă roadele pacatului.

  • Matei 7:16-18″…pomul rău nu face roade bune…”
  • 8:7 “ea (firea pământească) nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună.”
  • 12:34 “…cum ați putea voi să spuneți lucruri bune cand voi sunteți răi…?”

Nașterea din nou este lucrarea divină pe care o face Dumnezeu în viața păcătosului pentru a corespunde voinței Sale. Pentru ca un păcătos să fie născut din nou el trebuie să se pocăiască și să creadă, adică să primească mântuirea prin har. Atunci Dumnezeu face lucrarea nașterii din nou prin Cuvântul Său și prin Duhul Sfânt.

  • 1 Petru 1:23 “…ați fost născuți din nou…prin Cuvântul lui Dumnezeu.”
  • Iacov 1:18 “El…ne-a născut…prin Cuvântul adevărului.”
  • Ioan 3:5 “…dacă nu se naște cineva din apă și din duh nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.”
  • Efeseni 2:10 “noi suntem lucrarea Lui…”

Nașterea din nou nu este o îmbunătățire a vieții, ci schimbarea radicală a vieții. Ea nu este schimbarea efectului, ci a cauzei determinante; nu e curățirea vieții exterioare, ci a vieții interioare.

  • 2 Corinteni 5:17 “căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă; cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”
  • Romani 6:4 “…să trăim o viață nouă.”
  • Coloseni 3: 9, 10 “…v-ați dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou…”

Nașterea din nou ne dă calitatea de copii ai lui Dumnezeu; ea ne face părtași firii dumnezeiești, capabili de a trai voia lui Dumnezeu. Ea este a doua fire în viața noastră: firea veche e răstignită – pusă în imposibilitate de acțiune – iar firea noua crește și aduce roadă bună. Toate trăsăsturile de caracter, lucrurile și acțiunile trebuie să arate calitatea de copil al lui Dumnezeu.

  • Ioan 3:6 “ce este născut din carne este carne, și ce este născut din duh este duh.”
  • Galateni 5:22-23 “roada Duhului este…”
  • Matei 7:17 “pomul bun face roade bune.”

Prin nașterea din nou devenim moștenitori ai lui Dumnezeu. Dreptul la moștenire veșnică e pe baza înrudirii noastre cu Dumnezeu. Cine nu e născut din nou nu este copil al lui Dumnezeu și nici nu are drept la moștenirea veșnică.

  • Romani 8:17 “dacă suntem copii, suntem și moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos.”
  • Ioan 3:3 “dacă un om nu se naște din nou nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu.”

VII. Despre Biserică

Noi credem și mărturisim că, după Noul Testament, totalitatea credincioșilor, fără deosebire de rasă, naționalitate sau clasă socială, din toate timpurile, din cer și de pe pământ, formează Biserica lui Hristos; Biserica Universală. Această Biserică nu este o organizație pământească vizibilă, ci este organismul viu, spiritual, al celor mântuiți, adică al celor ce au crezut în Hristos și au fost născuți din nou.

  • Evrei 12:23 “…Biserica celor întâi născuți, care sunt în ceruri.”
  • Fapte 20:28″…Biserica Domnului pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său.”
  • Matei 16:18 “…pe această piatră voi zidi Biserica Mea.”
  • Efeseni 1:22,23″…Bisericii, care este trupul Lui.”

În limba greacă, cuvântul pentru Biserică (ekklesia) a însemnat o adunare a celor chemați de acasă și de la afacerile lor ca să se ocupe cu chestiuni de interes public. Acest cuvânt a fost adaptat pentru a numi nu numai Biserica Universală, ci și o Biserică Locală, organizată și independentă, a urmașilor lui Hristos dintr-o localitate, care se întruneau pentru închinăciune.
Biserica locală, după învățătura Noului Testament, este unitatea voluntară a unui grup de credincioși dintr-o localitate, născuți din nou și botezați pe baza mărturisirii personale a credinței lor în Domnul Isus Hristos, ca Mântuitorul lor. Ei se unesc împreună cu scopul de a se închina lui Dumnezeu, de a se zidi sufletește, de a se păstra curată credința și învățătura creștina – potrivit cu învățătura Noului Testament – și de a colabora la propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu.
La început Biserica se întrunea în case particulare.

  • Matei 18:20 “Acolo unde sunt 2 sau 3 adunați în numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.”
  • Romani 16:5 “Spuneți sănatate Bisericii care se adună în casa lor.”
  • 1Corinteni 16:19 “Aquila și Priscila împreună cu Biserica din casa lor.”
  • Coloseni 4:15 “Spuneți sănătate lui Nimfa și Bisericii din casa lor.”
  • Galateni 1:22 “Bisericilor lui Hristos care sunt în Iudeea.”

Conducerea directă a Bisericii o are Hristos prin Duhul Sfânt. Nu recunoaștem grade ierarhice. Cei ce primesc anumite însărcinări sunt slujitori ai Bisericii, nu stăpâni care să poruncească.

  • Coloseni 1:18 “El (Hristos) este Capul trupului, al Bisericii.”
  • Efeseni 1:22,23 “L-a dat Căpetenie…Bisericii, care este trupul Lui.” 5:23 “Hristos este capul Bisericii.”
  • 1 Petru 5:3 “Păstoriți…nu ca și cum ați stăpâni.”

Dreptul de membru al Bisericii nu se moștenește, ci se primește în mod individual prin nașterea din nou. Acceptarea în rândurile membrilor unei Biserici locale se face în chip voluntar și personal în urma botezului, pe baza mărturisirii credinței în Domnul Isus. Membrii, între ei, se numesc frați și sunt egali în drepturi și îndatoriri indiferent de rasă, naționalitate, clasă socială sau pregătire educațională.

  • Matei 23:8 “Voi toți sunteți frați.”
  • Efeseni 5:30 “Noi suntem mădulare ale trupului Lui.”
  • Fapte 2:41″…au primit propovăduirea, au fost botezați și…la numărul ucenicilor s-au adaos aproape trei mii de suflete.”

Organizarea Bisericii locale este făcută pe principiul democrației autonome. Întâlnirea credincioșilor are ca scop stabilirea Împărăției lui Dumnezeu în inimile oamenilor, iar Bisericile sunt mijloacele alese de Dumnezeu pentru atingerea acestui scop. Bisericile au menirea de a proslăvi pe Dumnezeu, de a răspândi Evanghelia și prin părtășia frățească de a da creșterea spirituală necesară fiecarui membru în parte.

  • Marcu 16:15 “Duceți-vă în toată lumea și propovaduiți Evanghelia.”
  • Efeseni 4:11,12 “El a dat pe unii…pentru zidirea trupului lui Cristos.”
  • 1 Corinteni 14:4 “…cine proorocește zidește sufletește Biserica.” 14:5,12″…în vederea zidirii sufletești a Bisericii.”

VIII. Despre slujitorii Bisericii

Noi credem și mărturisim că în Bisericile din Noul Testament au fost diferite categorii de lucratori speciali, dar ele au avut numai două clase de slujire care au condus demersurile spirituale și materiale ale Bisericii: bătrânii (prezbiteri, pastori, episcope) și diaconii.

  • Filipeni 1:1 “către toți sfinții…care sunt în Filipi, împreună cu episcopii și diaconii.”
  1. Titlul de episcop, prezbiter și pastor au fost date celui mai înalt slujitor al Bisericii în Noul Testament. Toate aceste denumiri sunt pentru una și aceeași slujbă: supravegherea, păstorirea și cârmuirea spirituală a Bisericii.
  • Fapte 20:17,28 “Pavel a trimis la Efes și a chemat prezbiterii Bisericii…și le-a zis: Luați seama dar la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfant episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului.”

Pentru ca cineva să fie în slujba aceasta trebuie să aibă calitățile descrise de Pavel în 1 Timotei 3:1-7 și Tit 1:5-9. Metoda alegerii este arătată prin cuvântul grec xeirotonia (rânduit) care înseamna și a vota cu ridicare de mână. Această alegere se face de Biserica adunată în acest scop.

  • Fapte 14:23 “Au rânduit prezbiteri în fiecare Biserică.”

Pastorul este supus și el disciplinei Bisericii, când învinuirea este bine întemeiată.

  • 1 Tim.5:19 “împotriva unui prezbiter să nu primești învinuirea decât din gura a doi sau trei martori.”
  1. Diaconii sunt chemați a ajuta pe pastor în administrarea bunurilor materiale ale bisericii. Ei au menirea să cultive dărnicia membrilor, să inspire acțiunile filantropice. Ei trebuie să aibă calitățile arătate la 1 Tim.3:8-13. Însărcinarea atât a pastorilor cât și a diaconilor se face prin punerea mâinilor.
  • Fapte 6:6, 13:3 “…și-au pus mainile peste ei.”
  • 1 Tim.4:14″…cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor.

Noi credem și mărturisim că preoția în conformitate cu Noul Testament nu formează o clasă specială, ci o calitate pe care o are fiecare credincios; ea este universală. Fiecare credincios este un preot. Fiecare are dreptul de a se apropia de Dumnezeu direct prin Domnul Isus, fără alt mijlocitor. Fiecare are dreptul de a oferi jertfe spirituale.

  • 1 Petru 2:5 “Voi…sunteți…o preoție sfânta …să aduceți jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos.” 2:9 “voi sunteti …o preoție împărătească.”
  • Apocalipsa 1:6 “a făcut din noi…preoți pentru Dumnezeu.”

IX. SimbolurileBisericii (Nou-Testamentale)

Noi credem și mărturisim că Biserica Nou-Testamentală are două simboluri: Botezul și Cina Domnului. Ele nu sunt taine.

  1. Cuvantul grec pentru botez este baptizo și înseamnă afundare. Deci, însăși traducerea arată forma botezului ca fiind prin afundare și nu prin stropire. Afundarea se face o singura dată, în numele Sfintei Treimi.
  • Matei 28:19 “Duceți-vă și faceți uncenici din toate neamurile botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.”

Botezul este simbolul înmormântării omului vechi și al învierii omului celui nou, a firii noi pentru o altă viață.

  • Romani 6:4 “Noi deci prin botezul în moartea Lui am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morti, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă.”

Botezul nu are calitatea de a curăți păcatele; curățirea păcatelor o face numai sângele Domnului Isus. Botezul însuși este mărturia publica a individului care a primit deja aceasta curățire.

  • Fapte 8:13,21 “Chiar Simon a fost botezat…Dar Petru I-a zis:…inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu…ești plin de fiere amară.”
  • 1 Petru3:21 “…botezul, care nu este o curățire de întinăciunile trupesti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu.”

Pentru ca cineva să fie botezat el trebuie să primească mai întâi mântuirea, ca să aibă un cuget curat; trebuie deci să fi îndeplinit condiția mântuirii: pocăința și credința. Copiii, întrucât nu pot mărturisi că au îndeplinit aceste condiții nu pot fi admiși pentru botez.

  • Marcu 16:16 “cine va crede și se va boteza va fi mântuit.”
  • Fapte 2:38 “pocaiți-vă și fiecare din voi să fie botezat.” 8: 36,37 “Uite apa, ce mă împiedică să fiu botezat? Filip a zis: Dacă crezi din toata inima se poate.”
  1. Cina Domnului este simbolul morții Domnului Isus în locul nostru. Ea se compune din pâine și vin neamestecate. Pâinea frântă ne amintește de trupul Lui frânt pentru noi, iar vinul ne amintește de sângele Său vărsat pentru spălarea păcatelor noastre.
  • Matei 26:26-28 “Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat-o, a frânt-o și a dat-o ucenicilor zicând: Luați mâncați, acesta este trupul Meu. Apoi a luat un pahar, și dupa ce a multumit lui Dumnezeu, li l-a dat zicând: Beti toți din el; acesta este sângele Meu…”

Cina Domnului nu are calitatea de a ierta păcatele. Ea are doar menirea de a ne aminti că pentru iertarea păcatelor noastre a trebuit ca trului Lui să fie frânt și sângele Lui să fie vărsat. Pentru acest scop El a poruncit ca noi să participăm la Cină.

  • Luca 22:19″…să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
  • 1 Cor. 11:24, 25 “…să faceți…spre pomenirea Mea…”

Cina se poate lua de către toți cei ce și-au mărturisit credința în Domnul Isus și au fost botezați.

  • Fapte 2:41, 42 “…au fost botezați și stăruiau în frângerea pâinii…”

De fiecare dată, la Cină, credinciosul trebuie să-și facă cercetarea de sine.

  • 1 Cor.11:28 “Fiecare, dar, să se cerceteze pe sine însuși și așa să manânce din pâinea aceasta.”

X. Ziua Domnului

Noi credem și mărturisim că ziua Domnlui este o rânduială creștină care trebuie ținută continuu, petrecută în închinare și cugetare spirituală, atât în public cât și acasă. Spre deosebire de vechiul legământ mozaic, când se ținea ziua a șaptea, creștinii, ca membri ai Noului Legământ trebuie să țină ziua întâi a săptămânii – Duminica, care a fost sfințită de Dumnezeu prin învierea din morți a Fiului Său și prin trimiterea Duhului Sfânt. Primii creștini au ținut-o ca zi de închinare. În ea trebuie să ne odihnim de lucrurile și distracțiile trupești, facând faptele milei și cele care sunt absolut necesare. Sărbatori închinate sfinților nu avem.

  • Marcu 16:9 “Isus, după ce a înviat în dimineata zilei întâi a săptămânii…”
  • Luca 24:1-6 “În ziua întâi a săptămânii, femeile…au venit la mormânt…n-au găsit trupul Domnului Isus…doi barbați, îmbrăcați în haine strălucitoare…le-a zis:…a înviat.”
  • Ioan 20:1 “În ziua întâi a săptămânii…”
  • Fapte 2:1-4 “În ziua Cincizecimii (Duminica) erau toți împreună în același loc…și toți s-au umplut de Duhul Sfant…”; 20:7 “În ziua întâi a săptămânii eram adunați laolalta ca să frângem pâinea.”
  • 1 Cor.16:2 “În ziua întâi a săptămânii fiecare din voi să pună deoparte…”
  • Levitic 23:15,16 “de a doua zi după Sabat…să numărați cincizeci de zile până în ziua care vine după al șaptelea Sabat; atunci să aduceti Domnului un nou dar de mâncare.”

XI. Disciplina în Biserică

Noi credem și mărturisim că Biserica are dreptul de a exercita disciplina frațească asupra membrilor care s-au abătut de la învățătura creștina a Cuvântului lui Dumnezeu prin atitudine, învățătură sau faptele vieții. Disciplina constă în mustrare, ridicarea drepturilor și excluderea din Biserica. Reprimirea unui exclus se va face la fel, pe baza mărturisirii și îndreptării în urma pocăinței.

  • Matei18:15-17 “Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, ca orice vorba să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei spune-l Bisericii, și dacă nu vrea să asculte nici de Biserica să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș.”
  • Tit 3:10 “După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări…”
  • 2Tesaloniceni 3:6 “În numele Domnului nostru Isus Cristos vă poruncesc fraților să vă depărtați de orice frate ce traiește în neorânduială…”
  • 1 Corinteni 5:11″…să n-aveți nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că îți zice frate, este curvar, lacom de bani, închinător la idoli, defăimător, bețiv sau hrăpăreț…”; 5:12,13 “…nu este datoria voastră să judecați pe cei dinăuntru? …Dați afară pe răul acela.”

XII. Despre rugăciune

Noi credem și mărturisim că rugăciunea este starea de părtășie intimă cu Dumnezeu. Ea este exprimarea sinceră a lăuntrului nostru în fața Domnului. Din această cauză nu avem cărți de rugăciuni și nu îndemnăm pe alții să învețe rugăciuni pe de rost.

  • Psalmul 62:8 “…vărsați-vă inimile înaintea Lui!” 142:2 “mă rog către Domnul. Îmi vărs necazul înaintea Lui, și-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.”
  • Filipeni 4:6″… în orice lucru aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri.”

După starea inimii, rugăciunea poate fi de mulțumire, mărturisire, cerere sau mijlocire.

  • 1 Timotei 2:1″…să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri…”
  • Efeseni 5:20 “multumiți totdeauna lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.”

Rugăciunea trebuie adresată Tatălui în Numele Domnului Isus. El este singurul Mijlocitor între om și Dumnezeu. Rugăciunile adresate sfinților credem că nu sunt în conformitate cu Sfintele Scripturi.

  • Ioan 16:23″…orice veți cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da.”
  • 1 Timotei 2:5″…este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos.”

Rugăciunea este absolut necesară vieții spirituale pentru creșterea, întărirea, ferirea de ispite și biruința asupra vrăjmașului.

  • Luca 18:1 “Isus le-a spus o pildă ca sa le arate că trebuie să se roage necurmat și să nu se lase.”
  • 1 Tesaloniceni 5:17 “Rugați-vă neîncetat.”
  • Matei 26:41 “…vă rugați ca să nu cădeți în ispită.”
  • Efeseni 3:16 “…și-L rog…să vă faca să vă întăriți în putere.”

Rugaciunea privată se poate face oriunde, iar rugăciunea comună se face în părtășie cu ceilalți credincioși din Biserică.

  • Matei 6:6 “tu când te rogi intră în odăița ta…și roagă-te Tatălui tău care este în ascuns…”; 14:23 “…s-a suit pe munte să se roage.”; 26:36, 39 “…Isus a venit…în Ghețimani…și s-a rugat.”
  • Fapte 2:42 “Ei stăruiau… în rugaciuni.” 12:5 “Biserica nu înceta să înalțe rugăciuni.”

Rugăciunile pentru cei morți nu au fost practicate în Biserica creștină. Noi credem că ele nu au nici o valoare, deoarece cel mort a ajuns la locul lui imediat după moarte, fără să mai fie posibilitatea de schimbare de la un loc la altul.

  • Luca16:26 “…între noi și între voi este o prăpastie mare așa că cei ce ar vrea să treacă …de acolo la noi să nu poată.”

XIII. Despre sfințenie

Noi credem și mărturisim că sfințirea este lucrarea progresivă pe care o face Dumnezeu prin Duhul Sfânt în viața păcătosului mântuit. Ea începe la nașterea din nou și prin ea suntem făcuți potriviți voii Lui.

  • 1 Tesaloniceni 4:3 “voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră.” 4:7 “căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințenie.”
  • 1 Petru 1:16 “Fiți sfinți căci Eu sunt sfânt.”

Ea înseamnă curațirea de păcat și punerea deoparte a vieții pentru Dumnezeu, prin despărțirea de lume. Curățirea de păcat este făcută de sângele Domnului Isus.

  • 1 Ioan 1:7 “…sângele lui Isus, Fiul Său, ne curățețte de orice păcat.”
  • 1 Corinteni 6:11 “…ați fost spălați, ați fost sfințiși…”
  • Evrei 13:12 “…Isus ca să sfințească norodul cu însuși sângele Său…”

Despărțirea de lume și punerea la o parte pentru Dumnezeu se face prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Duhul Sfânt, care ne dă putere să ne împotrivim ispitelor și să trăim voia Lui.

  • Ioan 17:17 “sfințește-I prin Cuvântul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”
  • Fapte 2:40 “Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”
  • 2Corinteni 6:17 ” Despărțiți-vă de ei, zice Domnul.”
  • 1Petru 1:2 “…prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultare”
  • 2Corinteni 3:18 “…suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă prin Duhul Domnului.”

Sfințirea este o lucrare la care Dumnezeu își are partea Lui, iar omul pe a lui. Dumnezeu, prin Duhul Sfânt influențează voința noastră și ne dă puterea, iar omul acceptă pentru sine, în totul, voia și puterea lui Dumnezeu.

  • Filipeni 2:13 “Căci Dumnezeu…vă dă, după plăcerea Lui și voința și înfăptuirea.”
  • Evrei 13:20,21 “Dumnezeul păcii…să vă facă desăvârșiți în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui
  • Coloseni 4:12 “…pentru ca desăvârșiți… să stăruiți în voia lui Dumnezeu.”
  • 2 Tesaloniceni1:11

XIV. Despre căsătorie

Noi credem și mărturisim că, în conformitate cu Sfintele Scripturi, căsătoria este orânduită de Dumnezeu.

  • Genesa 1:27,28 “Dumnezeu a făcut pe om… parte bărbătească și parte femeiască. Dumnezeu I-a binecuvântat și le-a zis:,,creșteți și înmulțiți-vă, umpleți pământul și stăpâniți-l.”

Căsătoria este actul de bună voie prin care un bărbat și o femeie consimt să traiască împreună toată viața. Bărbatului îi este îngăduit să aibă o singură femeie, ca soție; la fel și femeii îi este îngăduit să aibă un singur bărbat, ca soț. După moartea unuia din soți, cel rămas se poate căsători.

  • 1 Corinteni 7:39
  • Romani 7:2 “O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăiește bărbătul; dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite…”

Întrucât căsătoria este și o orânduială cetățenească, ea trebuie întâi încheiata cu acte după legile statului, apoi urmează binecuvântarea Bisericii. Noi cerem ca cei ce sunt creștini să încheie o căsătorie numai în Domnul, adică numai cu credincioși.

  • 2Corinteni 6:14 “Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși.”
  • 1Corinteni 7:39 “…este slobodă să se mărite cu cine vrea, numai în Domnul.”

Căsătoria nu trebuie desfăcută prin divorț. Divorțul este un lucru oprit pentru cei credincioși.

  • Maleahi 2:16 “Căci Eu urăsc despărțirea în căsătorie.”
  • Matei 19:6 “Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”

Totuși, în caz de adulter dovedit sau a unei părăsiri răutăcioase a căminului, credem că Sfânta Scriptură admite divorțul.

  • Matei 19:9 “Isus le-a răspuns:,,…oricine își lasă nevasta, afară din pricina de curvie, și ia pe alta, preacurvește.”
  • 1 Corinteni 7:15 “Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legați.”

XV. Dărnicia creștină

Noi credem și mărturisim că, potrivit cu învățătura Sfintei Scripturi și practica primilor creștini, membrii Bisericii sunt datori, în chip moral, să contribuie din bunurile lor pământesti de bună voie și după putință la susținerea cauzei Evangheliei.

  • 2 Corinteni 9:6,7 “Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu.”
  • Exod 25:2″…să-Mi aducă dar; să-l primiți pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă.”
  • Exod 35:5″…fiecare să aducă prinos Domnului ce-l lasă inima.”
  • 1 Cronici 29:5 “cine vrea, să-și aducă de bună voie darurile înaintea Domnului.”
  • Romani 12:8 “cine dă să dea cu inimă largă.”
  1. Susținerea persoanelor ce se află în slujba Evangheliei pentru a nu duce lipsă.
  • Filipeni 4:16,18 “Căci mi-ați trimis în Tesalonic…pentru nevoile mele. Am de toate și sunt în belșug…”
  • Tit 3:13 “Ai grijă de legiuitorul Zena și Apolo să nu ducă lipsă de nimic din ce le trebuie pentru călătoria lor.”
  • 3 Ioan 6 “vei face bine să îngrijești de călătoria lor într-un chip vrednic de Dumnezeu.”
  • 1 Corinteni 9:14 “Domnul a rânduit ca cei ce propovaduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.”
  • Matei 10:10″…vrednic este lucrătorul de hrana lui.”
  • 1Timotei 5:18 “Căci Scriptura zice: să nu legi gura boului când treieră bucate, și vrednic este lucrătorul de plata lui.”
  1. Ajutorarea săracilor, orfanilor și văduvelor.
  • Fapte 11:29 “Ucenicii au hotărât să trimită fiecare după puterea lui un ajutor fraților care locuiau în Iudeea.”
  • Romani 15:26 “căci cei din Macedonia și Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinții care sunt în Ierusalim.”
  • 1Corinteni 16:1 “cât privește strângerea de ajutoare pentru sfinți…”
  • Ioan 12:7, 8 “Isus a zis: …pe săraci îi aveți totdeauna cu voi…”
  • Matei 25:40 “Adevărat vă spun că ori decâte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.”
  • Deuteronom 14:29 “…orfanul și văduva… să mănânce și să se sature pentru ca Domnul Dumnezeul Tău să te binecuvinteze…”
  • Iacov 1:27 “Religiunea curată…este să cercetam pe orfani și pe văduve în necazurile lor…”
  1. Construirea de locașuri de închinăciune.
  • Exod 35:21 “Toți cei cu tragere de inima și bunăvoința au venit și au adus prinos Domnului pentru lucrarea cortului…”
  • 1 Cronici 29:1, 9 “…lucrarea este însemnată, căci casa aceasta nu este pentru om, ci pentru Dumnezeu. Poporul s-a bucurat de darurile de bună voie, căci le dădeau cu dragă inima Domnului…”
  • Ezra 2:68, 69 “…au adus daruri de bună voie pentru Casa lui Dumnezeu…au dat la visteria lucrării, după mijloacele lor…”

XVI. Mijlocitorul nostru în fața lui Dumnezeu

Noi credem și mărturisim că Isus Hristos este mijlocitorul nostru rânduit în mod divin între Dumnezeu și om. Luând asupra Sa natura omenească, totuși fără păcat, El a suferit și a murit pe cruce pentru mântuirea păcătoșilor. El a fost îngropat, a înviat a treia zi și s-a înalțat la Tatăl, la dreapta Căruia trăiește pururea ca să mijlocească pentru poporul Său. El este singurul mijlocitor, Profet, Preot și Împărăt al Bisericii Sale.

  • 1 Timotei 2:5 “…este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, Omul Isus Hristos.”
  • Evrei 8:6 “…Hristos a căpătat o slujbă atât de înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El e mai bun.”, 9:15 “…El este Mijlocitorul pentru ca prin moartea Lui să capete veșnicia…”, 9:24 “Hristos…a intrat chiar în cer, ca să se înfățișeze acum pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.”, 12:24 “…de Isus, Mijlocitorul…”, 7:25 “…trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei…”
  • Fapte 7:56 “…văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”
  • Pslmul 110:1 “Domnul a zis Domnului meu ,,șezi la dreapta Mea…”
  • 1 Petru 3:22 “…Isus Hristos, care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălțat la cer…”
  • Romani 8:34 “Hristos…stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi.”
  • 1 Ioan 2:1 “Dar dacă cineva a păcătuit avem la Tatăl un mijlocitor, pe Isus Hristos…”

XVII. Păstrarea sfinților în har

Noi credem și mărturisim că un credincios mântuit prin jertfa salvatoare a Domnului Isus Hristos în urma pocăinței personale și a credinței, este păstrat în această stare de har prin puterea lui Dumnezeu până în clipa de necredincioșie [când de bună voie părăsește această păstrare]. În acest scop a dăruit credincioșilor Duhul Sfănt să-i mângâie, lumineze, călăuzească și să-i desăvârșească. Această conlucrare între Duhul Sfant și om se vede în toate laturile vieții. În rămânerea în har, se împlinește voința omului cu voința divină, lupta lui, care e sprijinită de puterea lui Dumnezeu, pentru a birui ispitele și încercările păcatului.

  • Isaia 41:10-13 “…Eu sunt cu tine…eu îți vin în ajutor.”
  • Iuda 24 “Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere…”
  • 1Petru 1:5 “Voi sunteți păziti de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuire…”
  • 2 Petru 2:9 “…Domnul știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici.”
  • 1Corinteni 10:13 “Dumnezeu, care este credincios, nu va îngadui să fiți ispitiți peste puterile voastre…”
  • Filipeni 1:6 “…Acela care a început în voi această lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”
  • Ioan 10:28 “Eu le voi da viață veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”
  • Romani 8:26 “Duhul ne ajuta în slăbiciunea noastră.”

XIX. Biserica și statul

Noi credem și mărturisim că autoritatea statului este de la Dumnezeu, fiind îmbracată cu putere pentru păstrarea dreptății, ordinii și pedepsirea răufăcătorilor, potrivit cu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu suntem datori de a ne supune legilor, a ne îndeplini îndatoririle cetățenești și a ne ruga pentru toate autoritățile statului.

  • Tit 3:1 “Adu-le aminte să fie supuși stăpânirilor și dregătorilor…”
  • Romani 13:1-7 ” Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care au fost rânduite de Dumnezeu…”
  • 1 Petru 2:13, 14 “Fiți supuși oricărei stăpâniri omenești și dregătorilor…”
  • 1 Timotei 2:1-3 “…rugăciuni…pentru toți cei ce sunt înăltați în dregătorii.”

XX. Lucrările vieții de apoi

  1. Starea intermediară – starea sufletului între viață și moarte

Noi credem și mărturisim că la moartea fizică trupul, care e din țărână este coborat în mormânt, iar sufletul care este de la Dumnezeu se duce la cer. În acea lume sunt două stări diferite și complet despărțite: una de fericire, odihnă și desfătare, numită rai, sânul lui Avraam, casa din cer, etc. și alta de pedeapsă, de chin și suferință, numită iad, loc de chin, întunericul de afară, adâncul, etc.După moarte sufletele celor mântuiți și împăcați cu Dumnezeu se duc în rai, iar ale celor nemântuiți se duc în iad. În ambele din aceste stări sufletești sunt pe deplin conștiente și în așteptarea judecății. Ele sunt fără trupuri.

A) starea celor mântuiți

  • Luca 16:22 “Cu vremea, săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.”, 23:43 “adevărat îți spun că azi vei fi cu mine în rai.”
  • 2 Corinteni 5:1, 7, 8 “…ca să fim acasă la Domnul…”
  • Apocalipsa 6:9, 10 “…am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră jungheați din pricina Cuvântului lui Dumnezeu…fiecăruia I s-a spus să se mai odihnească…”, 7:9, 14 “…m-am uitat și era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni…și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului.”

B) starea celor nemântuiți

  • Luca 16:23 “a murit și bogatul… era în locuința morților, în chinuri…
  • 2 Petru 2:9 “…Dumnezeu știe…să păstreze pe cei nelegiuiți ca să fie pedepsiți în ziua judecății.”
  • Matei 8:12 “iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților.”, 13:49, 50 “…vor despărți pe cei răi din mijlocul celor buni și-i vor arunca în cuptorul aprins…”
  • 2 Petru 2:17 “…lor le este păstrată negura întunericului.”
  1. Venirea Domnului

Noi credem și mărturisim că, potrivit învățăturii Noului Testament, Domnul nostru Isus Hristos care s-a înălțat la cer, va veni cu slavă și strălucire pentru a face judecată celor vii și a celor morți. Venirea Sa va fi văzuta de toți și se va petrece în clipa pe care o știe numai Dumnezeu Tatăl. La venirea Sa, morții vor învia, iar cei credincioși, care au ramas în viață, vor fi schimbați într-o clipă și răpiți în întâmpinarea Mirelui.

  • Fapte 1:11 “Acest Isus, care s-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum l-ați văzut mergând la cer.”
  • Matei 24:30
  • Marcu13:26
  • Luca 21:27 “…vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu o mare slavă.”
  • Ioan 14:3 “…Mă voi întoarce și vă voi lua cu mine, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi.”
  • 1 Tesaloniceni 1:10 “…și să așteptați din ceruri pe Fiul Său…”, 4:16 “Căci însuși Domnul…se va pogorî din cer…să întâmpinăm pe Domnul în văzduh…”
  • Apocalipsa 1:7 “Iată că El vine pe nori. Și orice ochi îl va vedea…”
  • Matei 24:36 “Despre ziua aceea și despre ceasul acela nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”
  1. Învierea morților

Noi credem și mărturisim că la venirea Domnului morții vor învia pentru a se înfățișa înaintea scaunului de judecată; trupurile înviate vor fi schimbate în nemurire, vor fi asemenea trupului înviat al Mântuitorului. Cu acest trup se va mosteni viața de veci, cei mântuiți în fericirea veșnică, iar cei nemântuiți în pedeapsa veșnică.

  • Ioan 5:28, 29 “…cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.”
  • Fapte 24:15 “…va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți.”
  • 1 Corinteni15:42 “așa este și învierea morților…”, 15:52, 53 “…la cea din urmă trâmbiță. Trambița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii și noi toți vom fi schimbați. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire, și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”
  • Filip 3:21 “…El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale.”
  • Apocalipsa 20:13 “Marea va da înapoi pe mortii care erau în ea; Moartea și locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele…”
  1. Judecata de apoi

Noi credem și mărturisim că fiecare om va fi judecat în mod drept de Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos, pentru a primi răsplata sau pedeapsa, dupa felul de viețuire în viață pământească.

  • Fapte 17:30, 31 “Dumnezeu…a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin omul pe care l-a rânduit pentru aceasta, și despre care a dat tuturor oamenilor o dovada de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morți.”
  • Romani 2:16 “Și faptul acesta se va vedea când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.
  • 2 Corinteni 5:10 “Căci toți trebuie să ne înfățisăm înaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”
  • Apocalipsa 20:12 “…și am văzut pe morții mari și mici stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărti au fost deschise și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărtile acelea.”
  • Fapte 24:25″…pe când vorbea Pavel…despre judecata viitoare…”
  1. Starea de după judecată

Noi credem și mărturisim că după judecată, potrivit Noului Testament, cei mântuiți vor moșteni viața de veci în fericirea cerească, iar cei nemântuiți vor fi lepadați de la fața lui Dumnezeu în chinul veșnic spre pedeapsa veșnică. În aceste stări va fi ființa întreagă, atât trupul înviat schimbat în nemurire, cât și sufletul.

A) starea celor mântuiți

  • Matei 25:46 “…cei neprihăniți vor merge în viață veșnică.”
  • Apocalipsa 21:3, 4 “Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii. El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va fi. Nu va fi nici o tânguire, nici țipat, nici durere pentru ca lucrurile dîntâi au trecut.”, 22:3-5 “Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea. Robii Lui îi vor sluji. Ei vor vedea fața Lui și numele Lui va fi pe frunțile lor. Acolo nu va fi noapte, și nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, și vor împărăți în vecii vecilor…”
  • Matei 25:34 “Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.”

B) starea celor nemântuiți

  • Matei 25:46 “…aceștia vor merge în pedeapsa veșnică.”, 25:41 “Duceți-vă de la Mine blestemaților în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui.”
  • Apocalipsa 14:10,11 “…va bea…din vinul mâniei lui Dumnezeu…și va fi chinuit în foc și pucioasă…și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor.”, 21:8 “Dar cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinatori la idoli și toți mincinoșii, partea lor este iadul, care arde cu foc și pucioasă, adică moartea a doua. , 20:15 “Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în iazul cu foc.”